Kinetoterapie pentru osteoartrită

Osteoartrita este o boală cronică, pentru care nu există niciun tratament până în momentul de față, dar sunt disponibile totuși modalități eficiente prin care se pot controla simptomele, inclusiv kinetoterapia. O persoană afectată de osteoartrită se poate adresa unui centru de kinetoterapie în București pentru a afla cum poate gestiona corect și pe termen lung această afecțiune. Deseori, un kinetoterapeut va încerca să țină sub control simptomele severe, cum ar fi durerea, rigiditatea și umflarea. De asemenea, va încerca să îmbunătățească mobilitatea și flexibilitatea articulară a pacientului și să îl aducă la o greutate corporală sănătoasă.

Exercițiile fizice pentru tratarea osteoartritei

Una dintre cele mai eficiente modalități de controlare a osteoartritei este prin exercițiu fizic. Deși poate fi greu să ne gândim chiar și la cele mai ușoare activități fizice atunci când articulațiile sunt dureroase, exercițiul fizic este considerat o parte importantă dintr-un plan de tratament.

Numeroase studii arată că activitățile simple, cum ar fi o plimbare la pas sau câteva minute de exerciții ușoare pot reduce durerea cauzată de osteoartrită și pot contribui la menținerea sau atingerea unei greutăți corporale sănătoase. La rândul lor, exercițiile de întărire consolidează mușchii din jurul articulațiilor afectate de osteoartrită, eliminând presiunea pusă asupra acestor articulații și reducând semnificativ durerea.

Unele exerciții ajută la menținerea și îmbunătățirea flexibilității articulațiilor și la reducerea rigidității, în timp ce alte exerciții, cum ar fi exercițiile aerobice ajută la îmbunătățirea nivelului de energie și, de asemenea, ajută și la reducerea excesului de greutate. În general se recomandă tuturor persoanelor, inclusiv celor care suferă de artrită, să beneficieze de 150 de minute de exerciții moderate pe săptămână.

Controlul greutății corporale

Greutatea în exces adaugă presiune suplimentară asupra articulațiile care poartă deja o mare greutate, cum ar fi șoldurile, genunchii, picioarele și spatele. Printr-o pierdere în greutate controlată și sănătoasă, persoanele cu osteoartrită vor simți o ameliorare a durerilor, precum și o limitare a deteriorării articulațiilor. Regula principală pentru pierderea în greutate este consumul a mai puține calorii și creșterea intensității sau perioadei de activitate fizică.

Sunt foarte importante și exercițiile ușoare de întindere. Întinderea lentă a articulațiilor poate îmbunătăți flexibilitatea, reduce rigiditatea și ameliorează durerea. Exercițiile precum yoga și tai chi sunt modalități excelente de a gestiona rigiditatea, însă discutați întotdeauna cu kinetoterapetul pentru a pune la punct un program adecvat de exerciții eficiente. Acest program poate fi urmat împreună cu respectarea unui tratament medicamentos.

Medicamentele pentru osteoartrită sunt disponibile sub formă de pilule, siropuri, creme, loțiuni sau sunt injectate în articulație. Cel mai adesea, tratamentul medicamentos pentru osteoartrită poate include analgezice, medicamente antiinflamatoare nesteroidiene, corticosteroizi sau acid hialuronic. Acesta din urmă apare în mod natural în fluidul articular, acționând ca un amortizor de șoc și ca un lubrifiant. Cu toate acestea, acidul pare să se descompună în cazul persoanelor cu osteoartrită.

Pe lângă un program eficient realizat de kinetoterapeut și respectarea tratamentului pe bază de medicamente, pacienții care suferă de osteoartrită mai pot opta și pentru o serie de terapii la cald sau la rece, precum și de dispozitive de asistare. Nu sunt mai prejos nici terapiile naturale și alternative, cum ar fi suplimentele nutriționale, acupunctura, masajul, tehnicile de relaxare și hidroterapia.

Toate tratamentele pentru care optează o persoană care suferă de osteoartrită trebuie să se îmbine armonios, să se sprijine unul pe celălalt și să aducă o amelioare a simptomelor și o mai bună stare de sănătate.

Lasă un comentariu...

*